PREFAȚĂ
„De ce te machiezi? Ești atât de frumoasă naturală, iar când te trezești, tenul tău radiază a frumusețe și sănătate. De ce îți strici fața cu tot felul de chimicale de care nu ai nevoie? Ești frumoasă așa cum ești.”
Sunt convinsă că ai auzit frazele astea de un milion de ori. Și cine ți le-a spus, avea dreptate. Nu cred că există femei urâte, sau cel puțin nu le-am întâlnit eu. Lucrând cu sute de femei, nu a existat o persoană căreia să nu-i găsesc frumusețea. Privirea, zâmbetul, atitudinea, candoarea. Iar cumulul imperfecțiunilor de pe chipul unei femei o face specială, frumusețea ei devenind…unică.
Atunci, de ce să te machiezi? Pentru că te simți….altfel. Pentru că este echivalentul unei perechi de pantofi noi care te fac să te simți mai frumoasă, mai atrăgătoare și îți pun în valoare corpul.
Machiajul este o pereche de pantofi stiletto noi, pe care poți să-i porți oricând, să-i schimbi de câte ori dorești, să fie mereu altfel. Poți alege orice, atâta timp cât ți se potrivește, nu te incomodează și, cel mai important, îți dezvăluie personalitatea și frumusețea.
De ce să te machiezi? Pentru că machiajul care ți se potrivește te face să realizezi cât ești de frumoasă. La fel și o tunsoare potrivită, o bluză într-o culoare care te avantajează sau compania persoanei de care ești îndrăgostită.
Pentru că machiajul înseamnă o atitudine bună. O stare de spirit pozitivă. Cu cât îți alegi mai bine machiajul pe care îl vei purta, cu atât vei reuși ( nu datorită machiajului, ci datorită felului în care te simți atunci când îl porți) să fii o versiune mai atrăgătoare a ta.
Cine a spus că frumusețea nu contează? Cine se îndrăgostește la prima vedere de sufletul cuiva? Atunci când ne simțim frumoase, avem atitudinea unei învingătoare, iar asta contează. Indiferent dacă mulțumirea de sine ne este dată de o pereche de pantofi, de o bluză, un machiaj, o tunsoare sau o iubire nouă.
Oricine este frumos, dacă știe să-și poarte și arate frumusețea!
Capitolul 1
PIELEA
Înainte de a discuta despre machiaj, trebuie făcute câteva precizări legate de îngrijirea tenului. Pentru că, așa cum bine știi deja, un machiaj este frumos și rezistent dacă este aplicat pe un ten perfect curat și îngrijit. Din păcate, femeile din generația noastră au învățat ritualul de îngrijire a tenului și tehnica machiajului de la mamele noastre care, trăind în perioada comunistă, nu au avut acces la informații. Astfel, fără acces la reviste, internet sau chiar televiziune, crema de gălbenele era omniprezentă și omnipotentă, la fel și machiajul cu albastru și rujul roșu, sau pudra în exces care încă ne mai sperie. Pentru că în prezent tehnologia a evoluat iar accesul la informație nu mai este o problemă, femeile au început să se documenteze, însă filmările de pe internet și blogurile nu sunt suficiente. Fiind unice și deci diferite, nu putem aplica informațiile generale pe trăsăturile noastre particulare. De exemplu, în capitolele următoare vei afla că un ten uscat poate fi de două feluri: uscat prin deshidratare sau uscat „alipic”, adică glandele sebacee nu secretă suficient sebum. Când vei citi pe internet caracteristicile unui ten alipic, vei tinde să crezi că și al tău este la fel. Când, de fapt, ar putea fi doar deshidratat și ar avea nevoie doar de apă. În ceea ce privește machiajul, poți afla de pe internet că ai ochii mici și deci trebuie să aplici tehnici de machiaj pentru a-i mări. Dar dacă ochii tăi sunt și mici și apropiați, atunci, dacă vei încerca să îi mărești așa cum ești învățată în termeni generali, vei face mai mult rău, pentru că îi vei apropia și mai tare. Ochii mici și apropiați trebuie măriți doar la colțul extern al pleoapelor și în special pe pleoapa inferioară. Din păcate, „Doctor Google” nu este suficient.
În acest curs de automachiaj personalizat vei avea acces atât la informații generale, care se aplică tuturor, cât și la informații personalizate pe trăsăturile tale.
Să începem! 😊
ÎNGRIJIREA TENULUI este primul pas pentru un machiaj frumos și rezistent. Însă înainte de asta, trebuie să cunoști câțiva termeni generali, dar extrem de importanți, despre pielea ta.
Pielea este un organ cutanat care acoperă corpul în întregime și se continuă cu mucoasele cavităților naturale. O piele sănătoasă este moale, catifelată, ușor umedă, flexibilă, netedă, fină și are o reacție ușor acidă. Pielea este alcătuită din 3 straturi suprapuse, având structuri diferite. Cele trei straturi sunt: Epidermul, Dermul și Hipodermul.
Epidermul este stratul superficial al pielii, iar în substratul cornos al acestuia se află celule ușor disociabile, lipsite de nucleu, metabolismul acestora fiind considerat încetat. Cheratinizarea este procesul epidermului de transformare a unor celule tinere și pline de viață într-o celulă cornoasă, lipsită de viață și de nucleu. Acest proces durează între 26-28 de zile, timp în care epidermul se regenerează. În tot acest timp, celulele tinere suferă modificări morfologice, devenind celule plate, deshidratate, fără viață și fără nucleu, luând forma unor solzișori. Acestea, printr-un proces natural sau mecanic, se desprind de piele prin spălare, frecare sau exfoliere. Cheratinizarea este modalitatea pielii de a se regenera, creând în permanență celule noi și pline de viață și lăsând în urmă un strat de celule moarte, deshidratate.
Dermul este stratul pielii ce conține 90% colagen și 10% elastină. Colagenul este compusul care conferă pielii fermitate și flexibilitate, permițând întinderea și contractarea pielii. Între aceste fibre de colagen se regăsește proteina numită elastină, responsabilă de elasticitatea pielii. Cu vârsta, rețeaua de colagen se slăbește, își pierde rezistența, hidratarea și suplețea, determinând astfel scăderea tonicității, elasticității și supleței pielii. Prin urmare, lipsa de hidratare face ca rețeaua de colagen să fie slăbită și să apară ridurile. În derm se află și glandele sebacee.
Glandele sebacee, anexate foliculilor piloși, sunt cele responsabile pentru secreția de sebum. Sebumul este alcătuit din lipide și acizi grași esterificați și acționează ca un lubrifiant al pielii, ajutând-o să facă riduri cât mai târziu în vârstă. Hiperactivitatea glandelor sebacee duce la un exces de sebum ce face pielea să pară lucioasă, grasă și groasă, cu pori dilatați și cu aspect de coajă de portocală. Hipoactivitatea glandelor sebacee duce la un deficit de sebum în care pielea devine uscată, mată, aspră și ridată. Ambele procese, atât hiperactivitatea cât și hipoactivitatea glandelor sebacee sunt influențate de temperatură, modificări hormonale și îngrijirea incorectă. În funcție de activitatea glandelor sebacee, pot apărea următoarele probleme dermatologice:
- Comedoanele ( punctele negre ) apar datorită excesului de sebum oxidat ce blochează porii.
- Millia ( punctele albe ) sunt puncte de grăsime ce apar de obicei pe un ten uscat, lipsit de sebum, la care orificiile glandelor sebacee sunt foarte mici iar sebumul nu poate fi eliminat.
- Pustulele ( coșurile ) reprezintă infectarea depozitelor de grăsime și blocarea canalului de eliminare a sebumului. Fiind blocați porii, infecția rămâne sub piele, se extinde și se poate transforma în acnee.
- Acneea este infectarea depozitelor de sebum ce s-a răspândit pe față, decolteu, spate și brațe.
Hipodermul este stratul pielii alcătuit din țesut conjunctiv bogat în depozite de grăsime. Hipodermul are rolul de rezervă nutritivă.
Cele trei straturi ale pielii trebuie îngrijite atât individual cât și ca un întreg, pentru a avea un ten frumos și sănătos. Astfel, exfolierea ( îndepărtarea de pe piele a celulelor lipsite de viață în urma cheratinizării ) este importantă pentru a ajuta tenul să respire, să absoarbă mai ușor ingredienții activi din creme și serumuri și pentru a-i reda acestuia aspectul catifelat, radios și sănătos. Mai mult, datorită exfolierii, fondul de ten și produsele de machiaj vor face o priză mai bună pe piele, fără a se mai vedea pielea descuamată ( mici cojițe pe piele ) și deshidratată pe nări, bărbie, nas și frunte. Îți voi descrie produsele de exfoliere în capitolul dedicat îngrijirii tipului tău de ten. Stabilirea tipului de ten se realizează în funcție de activitatea glandelor sebacee ce se află în derm. Astfel, când glandele sebacee au hiperactivitate și secretă prea mult sebum, putem vorbi despre un ten gras sau excesiv gras. Invers, dacă depistăm o hipoactivitate a glandelor sebacee, putem vorbi despre un ten uscat-alipic ( lipsit de sebum ). Aceste dereglări ale glandelor sebacee se pot trata sau ține sub control cu ajutorul pașilor de îngrijire a tenului, descriși mai jos.
Pașii de îngrijire a tenului sunt:
- Demachierea de dimineață și tonifierea
- Protecția ( Crema de zi )
- Demachierea de seară și tonifierea
- Penetrarea ( Crema de seară )
- Exfolierea.
- Demachierea de dimineață este, poate, cel mai important pas în îngrijirea tenului. Începând cu ora 21, organismul nostru trece de la starea de curățare la cea de regenerare, iar glandele sebacee încep să producă mai mult sebum. Se poate spune că atunci când noi ne culcăm, tenul nostru se trezește la viață și începe procesul de regenerare. Astfel, dimineața când ne trezim vom avea pe față o cantitate mai mare sau mai mică de sebum ( în funcție de tipul de ten pe care îl vom stabili ulterior). Sebumul este grăsimea inestetică cu care ne trezim dimineața și care ne face să ne simțim ca niște gogoși scoate dintr-o baie de ulei, însă ea este esențială pentru că lubrifiază tenul și, în funcție de cantitatea ei, ne ajută să avem riduri cât mai târziu în vârstă ( din acest motiv un ten uscat-alipic are riduri multe dar superficiale, în timp ce un ten gras are riduri puține, dar profunde). Dimineața, pe tenul nostru se află atât substanțe și celule moarte pe care tenul le împinge la suprafață, cât și excesul de sebum care, neîndepărtat, se oxidează, se înnegrește și formează comedonul ( punctul negru). Comedonul, pe lângă faptul că este inestetic, reprezintă un capac peste por, blocându-l și împiedicându-l să respire. Astfel, în următoarea seară când glandele sebacee vor produce exces de sebum, acesta nu va putea ieși la suprafață și, fiind și ușor acid, va dilata porul. În momentul în care vei decide să extragi comedoanele, porii vor fi deja dilatați, iar închiderea porilor necesită proceduri de lungă durată și care nu au mereu rezultate. Mergând pe cazuri extreme, dacă porii sunt acoperiți de comedoane și există o secreție mare de sebum care nu are pe unde să iasă la suprafață, porii se vor infecta și va apărea acneea. Acneea ( mai multe pustule) reprezintă infectarea rezervoarelor de sebum. Fiind infecție, are o temperatură mai ridicată de 37 de grade ( temperatură la care produsele de machiaj fac cea mai bună priză) și indiferent cât vei încerca să maschezi „coșurile”, produsele de machiaj vor aluneca de pe ele și, cel mai probabil, vei avea nevoie de ajutorul unui dermatolog. Având în vedere informațiile primite, nu e așa că demachierea de dimineață devine obligatorie? O poți face cu orice fel de demachiant, atâta timp cât este special pentru tipul tău de ten.
După demachiere urmează clătirea feței cu apă rece ( pentru a îndepărta toate reziduurile) și apoi aplicarea un tonic special pentru tipul tenului tău, pentru restabilirea PH-ului normal de 5,5.
- Protecția ( Crema de zi ). După demachierea de dimineață, chiar dacă vei aplica sau nu machiaj, urmează crema de zi. Aceasta poate fi hidratantă sau nutritivă, însă trebuie să conțină obligatoriu factor de protecție ( SPF ). În primul rând, crema de zi se alege în funcție de anotimp: primăvara și vara se aplică o cremă hidratantă, iar toamna și iarna se aplică o cremă nutritivă. Dacă aplici o cremă hidratantă iarna, riști ca apa din cremă să îți „înghețe fața”. Invers, dacă aplici o cremă nutritivă vara, aceasta îți va bloca porii ( fiind foarte grasă ) și vor apărea comedoane ( puncte negre ) sau iritații. Însă indiferent de anotimp, crema de zi trebuie să conțină factor de protecție ( SPF ). Factorul de protecție, pe lângă faptul că protejează tenul de radiații, conține un compus siliconic ce, văzut la microscop, arată ca un fagure. Pe de o parte îți hidratează/lubrifiază tenul, iar pe de alta îl protejează de toți factorii de mediu toxici cu care ar putea intra în contact. Astfel, praful, fumul de țigară, produsele de machiaj etc nu vor mai intra în contact cu piele ta, ci vor fi stocate în găurile fagurelui format de crema de protecție. De câte ori nu te-ai demachiat seara ( deși nu erai machiată ) și ai descoperit discurile demachiante pline de impurități? Imaginează-ți că acele impurități intrau în contact cu pielea ta și îți blocau porii. În concluzie, crema de zi trebuie să aibă factor de protecție, să fie hidratantă sau nutritivă și să fie dedicată tipului tău de ten ( normal, gras, mixt, uscat, acneic, matur ).
- Demachierea de seară este obligatorie, indiferent dacă te-ai machiat sau nu, și are rolul de a îndepărta de pe față atât pelicula de protecție formată de crema de zi, cât și toate impuritățile înglobate în ea. Ora 20 este ideală pentru curățarea tenului și pentru pregătirea lui să absoarbă cremele, măștile sau serumurile tratament.
- Penetrarea ( Crema de seară ). Pielea are propriul ceas biologic și eficiența anumitor substanțe depinde foarte mult de ora la care au fost aplicate pe față. După ora 23, celulele pielii nu mai sunt atât de permeabile și nu mai absorb ingredientele cosmetice, însă este intensificată asimilarea ingredientelor prezente deja. Astfel, până în ora 23 tenul trebuie să fie deja curățat și să aibă aplicată crema de seară, denumită și cremă tratament. Crema de seară ajută tenul aflat în faza de regenerare să regleze secreția de sebum. Crema de seară pentru un ten gras conține substanțe asemănătoare sebumului ( este destul de grasă ), pentru a transmite mesajul către glandele sebacee că au secretat suficient sebum și să își reducă activitatea. Astfel, crema de seară trebuie să fie specială pentru tipul tău de ten, iar dacă ai un ten normal, o cremă hidratantă este suficientă. Dacă, în schimb, ai un ten matur ( peste 50 de ani), ideal ar fi să folosești o cremă nutritivă și emolientă.
- Exfolierea. Așa cum am specificat la descrierea dermului, exfolierea reprezintă îndepărtarea de pe piele a celulelor lipsite de viață în urma cheratinizării. Prin exfoliere se urmărește atât regenerarea celulară, cât și permeabilitatea pielii pentru produsele de penetrare. Cu cât exfolierea este mai profundă și bine realizată, cu atât aceasta are efecte mai bune și de lungă durată. Produsele de exfoliere ce pot fi folosite acasă sunt de mai multe feluri:
- Exfoliant gel- este un produs gelatinos care polimerizează în 5-10 minute și care, odată uscat, se îndepărtează de pe față ca o peliculă, împreună cu impuritățile și o parte din celulele moarte. Acest tip de exfoliant poate fi folosit pentru un ten normal, uscat-alipic, uscat-deshidratat, matur, cu cuperoză.
- Exfoliant vegetal- este un produs cremos ce conține enzime de papaya și ananas. Mecanismul de rupere a legăturilor dintre celulele moarte și cele vii este unul enzimatic, nu mecanic. După 5-10 minute de acționare se înlătură celulele moarte prin mișcări de fricțiune ( frecare ) cu vârful degetelor. Acest tip de exfoliant poate fi folosit la toate tipurile de ten, mai puțin la cel acneic.
- Exfoliant cu particule solide- este un produs aspru, recomandat unui ten excesiv gras dar fără acnee. Nu este recomandat tenului sensibil, cu cuperoză sau acneic.
Deși susțin produsele cât mai naturale, pentru exfoliere recomand folosirea unor produse cumpărate din farmacie sau din magazinele dedicate și trag un semnal de alarmă asupra exfolierilor realizate cu mălai, zaț de cafea, miere, etc. Chiar dacă la prima vedere par a fi sănătoase, aceste produse sunt extrem de abrazive și pot sparge vasele de sânge ( deci pot produce cuperoză ) sau pot irita tenul.
Capitolul 2
TIPUL TENULUI ȘI RITUALUL LUI DE ÎNGRIJIRE
Acum că am stabilit care sunt pașii generali de îngrijire a unui ten frumos și sănătos, urmează să discutăm punctual despre tipul tău de ten. Dar înaintea selectării produselor pe care le vei folosi pentru curățare, hidratare, protecție și penetrare, este important să analizăm pielea pentru a determina tipul, starea și textura ei. Nu uita că factorii exteriori afectează starea de sănătate a pielii. Aerul cald sau rece, razele solare, vântul, umiditatea sau lipsa ei, poluarea din mediul înconjurător, reprezintă factori nocivi pielii.
Există următoarele tipuri de ten: normal, uscat ( deshidratat sau alipic), gras, mixt, cu cuperoză, acneic sau/și matur.
Tenul tău este mixt: normal cu T-ul gras.
TENUL NORMAL
Pielea caracteristică unui ten normal are o elasticitate bună, nu este nici uscată dar nici grasă, are o culoare vie, frumoasă, textura ei este bună și funcționează bine. Din păcate, acest tip de ten se întâlnește destul de rar, iar după vârsta de 25 de ani se transformă în mixt, gras sau uscat. Persoana cu un ten normal trebuie să folosească produse dedicate tenului normal, iar seara să folosească doar creme hidratante, de întreținere.
Factorii care pot schimba tenul normal sunt:
Factori care nu depind de noi:
– îmbătrânire (pielea începe să piardă apă iar elasticitatea scade, ceea ce duce la ridarea și subțierea pielii)
– clima ( vântul, frigul sau căldura excesivă)- dacă pielea nu este protejată
– poluarea
Factori care depind de noi:
– îngrijirea necorespunzătoare ( produse care usucă exagerat pielea sau creme prea grase, care înfundă porii )
– alimentație incorectă (exces de condimente și excitante)
– hidratare insuficientă
TENUL GRAS
Pielea caracteristică unui ten gras are aspect de coajă de portocală, cu porii mari și dilatați, are o tentă ușor gălbuie și este lucioasă. Tenul gras poate produce atât de mult sebum, încât pielea poate să lucească în permanență. Acest tip de ten apare în general la pubertate, datorită schimbărilor hormonale din adolescență și este posibil să rămână așa pe tot parcursul vieții. Este o greșeală să încercăm să curățăm în permanență pielea sau să folosim produse cu mult prea astringente, deoarece în felul acesta este stimulată secreția glandelor sebacee. Atunci când glandele sebacee „simt” că nu este suficient sebum pe piele, încep să producă și mai mult, pentru a acoperi deficitul. Astfel, cu cât o curățăm mai des sau cu produse foarte astringente, cu atât, de fapt, le dăm semnale glandelor sebacee să producă și mai mult sebum.
Datorită porilor plini și blocați de sebum, toxinele nu mai pot fi eliminate și astfel apar comedoanele ( punctele negre ) și pustulele ( coșurile ), până la acnee. Acneea, în general, are nevoie de tratament medicamentos prescris de dermatolog, cumulat cu ședințe profesionale de curățare și extracții realizate de cosmeticiană.
Partea bună a tenului gras este că are o îmbătrânire foarte lentă datorită excesului de sebum care îl lubrifiază în permanență. Astfel, tenul gras va avea riduri puține, comparativ cu unul uscat, însă acestea vor fi profunde.
Programul zilnic de îngrijire pentru tenul gras:
Tenul gras, la fel ca orice tip de ten, trebuie curățat de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara, continuat cu loțiune tonică, pentru a asigura un pH acid ce împiedică multiplicarea germenilor. Atât demachiantul, cât și loțiunea tonică, crema de zi, crema de seară și exfoliantul trebuie să fie dedicate unui ten gras sau excesiv gras. Atenție, în general crema de seară dedicată unui ten gras este foarte grasă, pentru că scopul ei este să „mintă” glandele sebacee că au secretat suficient sebum și să se oprească. În timp și folosită regulat, crema de seară poate ajuta glandele sebacee să își regleze activitatea. Exfolierea este foarte importantă pentru tipul de ten gras, deoarece celulele moarte se pot prinde în straturile de sebum și pot crea infecții. În general, exfoliantul pentru ten gras conține particule tari și abrazive, însă dacă tenul este și acneic, este recomandat să se folosească un exfoliant fin și cremos, pentru a nu sparge coșurile și a răspândi infecția. Ideal ar fi ca pentru o perioadă acest tip de ten să fie tratat la cosmeticiană de 2 ori pe săptămână până la eliminarea acneei și apoi tratamente lunare, de întreținere.
TENUL MIXT
Majoritatea tipurilor de ten sunt mixte. Pot fi normale dar cu zona „T” grasă ( frunte, nas, bărbie), sau pot fi grase datorită excesului de sebum, dar uscate prin deshidratare. Un ten este deshidratat dacă îți dă senzația că „te strânge fața” și celulele moarte se descuamează de pe față.
Pașii de îngrijire a unui ten mixt sunt la fel ca la celelalte tipuri de ten, însă folosind produse speciale pentru tenul mixt. Dacă, în schimb, simți nevoia să corectezi excesul de sebum de pe zona T, poți folosi produse pentru ten gras în zona respectivă și produse pentru ten normal pentru restul feței.
Capitolul 3
VOLUMETRIE
Machiajul înseamnă 90% geometrie în spațiu, simetrie. Ideea de simetrie s-a promovat încă de pe vremea Cleopatrei ( părintele machiajului ) și continuă să se promoveze. Mai mult, studiile au arătat că ochiul uman consideră frumos tot ce se apropie de simetrie, iar acesta este motivul pentru care ne place să locuim într-o casă curată, cu lucrurile puse la locul lor. Ne place să conducem o mașină curată, să avem hainele călcate și dinții drepți și curați. Astfel, cu cât o persoană are trăsăturile mai apropiate de simetrie, cu atât este considerată mai frumoasă. Dar ce înseamnă simetria în machiaj? În primul rând, nimeni nu este simetric. Niciodată partea dreaptă a corpului nu o să fie identică cu stânga. Avem un ochi mai mic și unul mai mare, o sprânceană mai sus și una mai jos, un sân mai mare și altul mai mic etc. Scopul machiajului este, de fapt, folosirea unor tehnici descrise în capitolele următoare pentru a ajunge la o simetrie a trăsăturilor cât mai apropiată de ideal, însă păstrându-ne frumusețea și unicitatea trăsăturilor noastre. Aceste tehnici despre care vorbesc se numesc „iluminare și umbrire” sau, în termeni generali, „conturing”. Ce fac aceste tehnici, de fapt?
Se știe deja că atunci când ne îmbrăcăm în alb dăm senzația că suntem mai plinuțe, iar atunci când ne îmbrăcăm în negru creăm senzația ( iluzia ) că suntem mai slăbuțe. De ce? Pentru că, în funcție de culoarea de referință și la care ne raportăm ( în cazul nostru este culoarea fondului de ten ), atunci când o culoare este mai deschisă decât referința ei, va capta lumina și va da senzația de volum, de mărire, de iluminare. Invers, dacă lângă culoarea de referință adăugăm una mai închisă, creăm senzația de micșorare, de îngustare, de lipsă de volum. În cazul nostru, o culoare de fond de ten mai deschisă decât culoarea pielii ne va ajuta să scoatem în evidență sau să mărim zonele dorite ( de ex. zona cearcănelor și cea din imediata vecinătatea a pomeților ), iar o culoare mai închisă decât fondul de ten va sculpta zona și o va îngusta ( de ex. fruntea, mandibula, nasul etc).
Astfel, este important să cunoaștem reperele unei volumetrii ideale, pentru ca apoi să ne putem ajusta propriile trăsăturile cu ajutorul tehnicilor de iluminare și umbrire.
Volumetria capului
Din față, lungimea feței reprezintă 2/3 din lungimea capului. O linie verticală trasată de la vertex ( cel mai înalt punct al capului ) la bărbie ( cel mai de jos punct al capului) împarte capul pe verticală în două părți asemănătoare, dar nu identice. Pe orizontală, lățimea feței are o lungime de 5 ochi, repartizați astfel: câte un ochi pe fiecare tâmplă, cei doi ochi aflați pe față și încă un ochi între ei, pe cheia nasului. În funcție de mărimea și poziția ochilor, putem spune, de exemplu, că avem ochii apropiați ( când între cei doi ochi nu mai încape încă o lungime de ochi sau când pe tâmple încap câte un ochi și jumătate ), iar corectarea acestei imperfecțiuni se poate face fie aplicând o culoare mai deschisă pe colțurile interne ale ochilor și pe cheia nasului ( pentru a crea iluzia că „încape” încă un ochi, fie umbrim cu o culoare mai închisă decât cea a fondului de ten tâmplele și zona de implantare a părului, pentru a crea iluzia că pe fiecare tâmplă „încape” doar un ochi, deci fața este mai îngustă și ochii mai mari. Despre aceste corecții vom vorbi la capitolul destinat formelor de ochi. Astfel, ochiul reprezintă 1/5 din lățimea capului. Orbitele pleacă de sub sprâncene și au baza în dreptul jumătății lungimii nasului. Dacă îți vei atinge ușor zona cearcănelor, vei observa că acolo nu există osatură. Din acest motiv această zonă o să fie mai puțin voluminoasă decât zona din imediata vecinătate ( osul pometelui ) și deci creează senzația de umbră. Mai mult de atât, ținând cont că în general lumina vine de sus în jos și că ochiul ( volum ) și genele inferioare creează umbră pe baza orbitei, vom avea mereu senzația că avem cearcăne. Din acest motiv, anticearcănul devine obligatoriu, chiar dacă suntem perfect odihnite. Cheia nasului se poate repera împărțind distanța dintre unghiurile interne ale ochilor în trei părți egale. Partea din mijloc reprezintă cheia nasului. Lungimea nasului este dată de împărțirea în două părți egale a distanței dintre cheia nasului și bărbie. Baza nasului și baza pomeților sunt pe aceeași linie. Lățimea nasului este egală cu o lungime de ochi. Înălțimea gurii reprezintă 1/3 din distanța nasului și bărbie. Lățimea gurii este dată de două linii drepte ce coboară de la iris ( centrul ochiului ) spre bărbie. Buza superioară are forma de M plat, iar cea inferioară are formă de W lat și conține trei planuri. Bărbia este treimea de distanță rămasă între baza nasului și bărbie.
Astfel, proporțiile ideale sunt următoarele:
Lățimea capului în dreptul sprâncenelor = 5 lungimi de ochi.
Lățimea nasului = lungimea ochiului.
Baza nasului și baza pomeților sunt pe aceeași linie.
Forma feței ideale = ovală.
În realitate, cele două jumătăți ale capului nu sunt structural simetrice. Din acest motiv este important să ne studiem trăsăturile, să ne aflăm forma feței și felul în care sunt poziționate trăsăturile proeminente în comparație cu cele ideale ( dimensiunea ochilor, a nasului, pomeților și buzelor ). După ce avem aceste informații, putem trece la sesiunea de corecție prin tehnica „iluminare și umbrire” ( conturing-ul ).
Capitolul 4
ILUMINAREA ȘI UMBRIREA
Iluminarea și umbrirea, sau conturing-ul, înseamnă schimbarea, modeloarea, îndreptarea și ajustarea trăsăturilor pentru a ajunge la simetria pe care ochiul uman o considera ideală, deci frumoasă. Tehnica iluminării și umbririi este cea mai veche și totuși cea mai grea și importantă parte a unui machiaj reușit. Dacă aceasta este realizată corect pe trăsăturile tale, restul machiajului este mai puțin important. Cele mai bune produse pentru iluminare și umbrire sunt cele care au textură fie de pudră, fie de fon de ten, însă în nuanțe cu 2-3 tonuri mai deschise sau închise decât fondul tău de ten.
De ce se folosește această tehnică?
– Pentru a scoate în evidență pomeții ( pomeții accentuați reprezintă o caracteristică a feminității )
– Pentru sculptarea nasului ( un nas drept și corect din punct de vedere volumetric reprezintă un ideal al frumuseții )
– Pentru a mări buzele ( natural, fără a părea artificiale sau machiate cu ruj în exces )
– Pentru a defini linia mandibulei ( și a ascunde bărbia dublă )
– Pentru a ridica linia ochilor cu mimă tristă
– Pentru a umbri linia de implantare a părului, mai ales când avem un mic început de calviție
– Pentru a micșora fruntea
– Pentru a mări ochii
– Pentru a ascunde micile linii de expresie
– Pentru a ascunde cearcănele
Pașii tehnicii de iluminare și umbrire:
– Trasează o linie imaginară de la colțul extern al buzelor către vârful urechii și încă o linie ce pleacă de la timpan și se unește cu cea superioară la mijlocul obrazului. Triunghiul format de cele două linii imaginare este zona ce trebuie umbrită pentru a scoate în evidență pometele. Astfel este umbrită zona de sub pomete, făcându-l pe acesta să pară mai mare ( culoarea cea mai deschisă ieșind în evidență ). Multe femei aplică fardul de obraz ( blush-ul ) direct pe pomete, anulând astfel orice efect de pomete pronunțat și realizând doar un efect de „pată colorată pe obraz”. Umbrirea triunghiului mai sus menționat se face estompat ( blend-uit ) dinspre ureche spre obraz și nu invers. Dacă ai începe aplicarea produsului de umbrire ( pudră sau fond de ten ) dinspre pomete spre ureche, ai crea senzația că ai o vânătaie pe obraz ( unde aplici prima dată pensula sau buretele, acolo descarci cea mai mare cantitate de produs, iar scopul nostru este ca zona cea mai închisă să fie aproape de ureche, nu de centrul feței ).
– Trasează o linie imaginară de la baza nării spre colțul extern al ochiului și linia de implantare a părului ( lângă tâmplă ). Apoi trasează o linie de la baza celeilalte nări ce se unește cu colțul intern al ochiului și cu linia de implantare a părului. Vei vedea că aceste două linii imaginare sunt paralele. Umbrește zona tâmplei ce se află în interiorul acestor linii, având însă grijă să estompezi ( blend-uiești ) bine culoarea, pentru a nu rămâne urme și a nu crea senzația de pată. Această tehnică de umbrire este ideală pentru a scoate pometele în evidență, pentru a crea un efect de lifting al ochiului ( întinerire ) și pentru a contura o formă de față rotundă. Atenție, această tehnică nu se aplică persoanelor foarte slabe sau celor care au osatura facială proeminentă.
– Aplică fard de obraz ( blush ) pe osatura pometelui, zona dintre umbrirea pometelui și umbrirea tâmplei ( zonele descrise mai sus ). Fardul de obraz trebuie să aibă nuanță mai deschisă decât produsul de umbrire și poate avea culoare ( roz, piersică etc, nu neapărat nude cum este cel de umbrire ).
– Umbrește linia de implantare a părului din zona frunții cu ajutorul unui produs ( pudră sau fond de ten ) cu 2-3 nuanțe mai închise decât nuanța fondului tău de ten. Este foarte important ca acest produs să fie mat, pentru a nu crea senzația că „lucește” fruntea. Acest pas este ideal pentru o formă de față rotundă sau cu frunte proeminentă, însă nu este recomandat celor care au fruntea îngustă sau linia de implantare a părului este foarte coborâtă.
– Umbrirea mandibulei, în cazul în care aceasta este proeminentă sau forma feței este pătrată sau triunghiulară cu vârful în sus și baza în jos, se realizează începând de la baza urechii ( zona cu cea mai mare cantitate de produs ) și se continuă estompat ( blend-uit ) până aproape de bărbie.
O altă modalitate ușoară de a contura ( umbri ) pomeții este să îți plasezi degetele arătător și mijlociu de la mâna dreaptă pe pomete sub formă de V, cuprinzând baza și vârful urechii. Triunghiul format între cele două degete și ureche este zona ce trebuie umbrită. Acest reper nu o să dea greș niciodată, deoarece lungimea degetului mijlociu este exact cât lungimea pometelui, iar spațiul dintre degetul mijlociu si cel arătător este exact cât baza urechii.
Capitolul 5
FORMA FEȚEI
De multe ori ne uităm la modele de machiaj și ne-ar plăcea să arătăm exact ca în poză. După ce efectuăm cu măiestrie exact machiajul pe care ni l-am dorit, descoperim că nu ni se potrivește. De ce? Datorită trăsăturilor individuale pe care de cele mai multe ori nu le luăm în calcul. Exact același lucru se întâmplă și cu video-urile de pe internet, când un machiaj arată perfect pe fața persoanei care te învață să te machiezi, însă pe trăsăturile tale arată dezastruos.
Exista următoarele forme de fețe: ovală, pătrată, triunghiulară cu vârful în jos, diamant, rotundă, inimă, alungită. Forma feței ideală este cea ovală. Mai jos îți voi descrie forma feței tale, în așa fel încât să înveți cum să-ți aplici machiajul potrivit formei feței tale.
Fața perfect simetrică are următoarele caracteristici: este ovală, fruntea este mai lată decât baza feței, iar pe linia verticală unde sunt poziționați ochii, este spațiu de încă trei ochi: tâmplele și baza nasului au fiecare dimensiunea unui ochi.
Forma feței tale este rotundă.
Forma de față rotundă nu are osatura proeminentă și deși pot fi mari sau înguste, mandibula și linia de implantare a părului sunt rotunjite. În plus, părțile superioare și inferioare ale feței sunt puțin mai late. Pentru a crea iluzia de formă de față ovală și a reduce efectul de față sub formă de lună, se vor umbri colțurile mandibulei, zona de sub pomeți și colțurile frunții.
Având ca particularitate un început de bărbie dublă, este important să umbrești și linia mandibulei pe toată lungimea ei.
Capitolul 6
FORMA OCHILOR
Ochii reprezintă cele mai puternice trăsături de pe chipul unei persoane. Indiferent de culoarea, mărimea și forma lor, ochii vor fi primul lucru care va ieși în evidență. Ajutați de un machiaj corect, ochii tăi pot atrage atenția oamenilor din jur, pot exprima nonverbal mesajul tău și te pot face mai seducătoare, feminină, tânără sau provocatoare. Depinde doar de tine ce vrei să transmiți și ce vrei să pui în evidență. Un machiaj corect al ochilor este realizat ținând cont de mai multe elemente, printre care se numără forma și culoarea lor, colorimetria personală, eveniment, lumina în care se va expune, personalitate, haine etc. Însă cel mai important element de care se ține cont atunci când vorbim de machiajul ochilor este forma acestora. Dacă ai ochii mici sau cu mimă tristă și decizi să aplici eyeliner ( tuș ) în exces, vei crea iluzia de ochi și mai mici, care nu te vor avantaja.
Înainte de a începe machiajul ochilor, ar trebui să determinăm forma și dimensiunea acestora. Ia un creion și așază-l orizontal deasupra ochiului, pornind de la colțul intern al acestuia.
Dacă colțul extern al ochiului este sub creion, înseamnă că ochiul are o mimă tristă.
Dacă colțul extern al ochiului este mai sus decât creionul, înseamnă că acesta este oblic.
Dacă atât unghiul intern cât și cel extern al ochiului sunt pe aceeași linie cu cea a creionului, înseamnă cu ochiul este drept și perfect orizontal.
În ceea ce privește dimensiunea ochilor, am discutat în capitolul legat de volumetrie faptul că lățimea feței este dată de 5 mărimi de ochi: câte unul pe fiecare tâmplă și încă un ochi între cei doi ochi aflați deja pe față.
Ochii tăi sunt oblici și mici.
Ochii mici pot părea mai mari aplicând un creion nude spre alb ( puțin mai deschis decât culoarea pielii ) pe toată lungimea conjunctivei ( în interiorul ochiului ). Este important ca acest creion să fie Kohl ( special pentru interiorul ochiului ) și rezistent la apă. În plus, ochii mici vor părea mai mari dacă este folosită mascara în exces atât pe genele superioare cât și pe cele inferioare și dacă ochii sunt machiați cu nuanțe mai închise spre exterior, depășind puțin unghiul extern. În cazul ochilor mici, este recomandată machierea și pleoapei inferioare cu o tușă subțire, cât mai aproape de linia de implantare a genelor inferioare și apoi difuzată ( blend-uită ) ușor.
Ochii rotunzi pot părea mai alungiți folosind tehnica de machiaj „ cat eyes ”. Astfel, se va aplica o culoare mai închisă în pliul pleoapei superioare și se va degrada ( blend-ui ) ușor în sus și înspre exterior, apoi se va contura cu o culoare închisă doar pleoapa mobilă ( superioară ) a ochiului ușor ascendent și cu codița care depășește puțin colțul exterior al ochiului. Pleoapa inferioasă se machiază „ în oglină” cu cea superioară, însă culorile nu ar trebui să depășească vârfurile genelor inferioare. Mascara se aplică doar pe genele pleoapei superioare și doar pe genele de la jumătatea ochiului înspre exterior.
Capitolul 7
FORMA SPRÂNCENELOR
Cred că ești de acord cu mine când spun că sprâncenele sunt, poate, cele mai importante elemente care se regăsesc pe chipul tău și fără ele frumusețea nu ar fi posibilă, oricât de mult ai încerca. Pe lângă scopul lor de a proteja ochii de praf și transpirație, acestea conturează foarte frumos privirea, punând-o în evidență.
O sprânceană frumoasă nu este nici groasă dar nici subțire, indiferent dacă este sau nu în tendințe. O sprânceană frumoasă este măsurată și calculată, în așa fel încât să se potrivească cel mai bine cu trăsăturile tale. Ambele sprâncene trebuie să aibă aceeași grosime și formă și să fie echilibrate cu restul trăsăturilor, mai ales cu ochii. Deși vremurile și tendințele impun de multe ori sprâncene de diferite forme și dimensiuni, reține că mereu se va purta ceea ce ți se potrivește. Degeaba se poartă materialele cu dungi verticale, dacă ești o persoană înaltă care ar trebui să evite un astfel de imprimeu. O formă de sprânceană ideală trăsăturilor tale îți poate crea un efect de lifting instantaneu, în timp ce o formă de sprânceană nepotrivită îți poate face, de exemplu, nasul să pară cu mult mai mare.
În primul rând, chiar dacă la unele persoane diferența este mai abruptă decât la altele, niciodată partea dreaptă nu este egală cu partea stângă. Un ochi este mai mic și altul mai mare, o sprânceană mai sus și alta mai jos etc. Astfel, este foarte important să încercăm aducerea sprâncenelor pe aceeași linie și aceeași formă și dimensiune.
Greșeala pe care am întâlnit-o de nenumărate ori este pensatul pe patul de cosmetică. Este imposibil să-ți dai seama de trăsăturile cuiva, privind-o de sus în jos. Majoritatea cosmeticienelor își întind clienta pe pat, iar ele se așază pe un scaun, deasupra capului clientei. Rezultatul este tragic! Deoarece nu au cum să-și dea seama care sunt trăsăturile clientei, acestea vor face forma clasică de sprânceană, cea rotundă și arcuită pe toată lungimea ei, indiferent dacă este cea potrivită sau nu ( de fapt, nimănui nu i se potrivește forma de sprânceană de tip „semicerc” ). Pensate în felul acesta pe o perioadă îndelungată, firele de păr vor creste din ce în ce mai rare și redefinirea naturală a unei forme corecte de sprânceană devine imposibilă.
Pentru a te asigura că forma sprâncenelor tale este cea potrivită, ia un creion și măsoară:
Linia A îți arată unde ar trebui să fie baza sprâncenei și determină distanța dintre sprâncene. Ce trece de partea stângă a liniei reprezintă surplus de păr și trebuie pensat. Dacă sprânceana nu ajunge până la linia realizată din creion, înseamnă că trebuie să o machiezi sau tatuezi, pentru a poziționa corect baza sprâncenei și pentru a crea o distanță corectă între cele două sprâncene.
Linia B îți arată cel mai înalt punct al arcadei, respectiv cel mai arcuit punct al sprâncenei, cel care captează lumina și conferă luminozitate ochiului. Linia B trece pe lângă marginea din exterior a irisului, atunci când te uiți drept în oglindă și este paralelă cu linia A.
Linia C reprezintă lungimea sprâncenei. Aceasta este o diagonală care unește exteriorul nării cu colțul extern al ochiului. Dacă sprânceana ta depășește linia, înseamnă că e prea lungă și trebuie pensată ( scurtată ). Dacă, din contră, este prea scurtă, înseamnă că trebuie să o alungești cu ajutorul machiajului sau a tatuajului semipermanent.
Pe linia D trebuie să fie așezate atât baza, cât și coada sprâncenei. În plus, cu ajutorul liniei D putem să aducem cele două sprâncene la același nivel, făcându-le astfel simetrice.
Accesorii de care ai nevoie pentru pensarea sprâncenelor:
– pensetă
– forfecuță ( când firele din sprânceană sunt prea lungi, acestea se ondulează. Este de preferat să le tai vârfurile, în așa fel încât acestea să devină ordonate și să nu pară neîngrijite)
– pieptăn de sprâncene ( sau o perie de mascara )
-dezinfectant
Când vine vorba de desenat ( machiat ), lucrurile stau ușor diferit. În primul rând, ai nevoie de două culori: o nuanță asemănătoare firului tău de păr și una cu un ton mai deschisă.
Începe stilizarea sprâncenelor cu nuanța mai închisă din cel mai înalt punct al sprâncenei ( „V”-ul sprâncenei ) pe exterior ei și înspre tâmplă. Nu apăsa și nu pune o cantitate prea mare de produs. Vrei să desenezi o umbră, nu un contur foarte bine definit. Cu nuanța mai deschisă trasează dungi ( asemănătoare cu firele de păr) dinspre baza nasului către corpul sprâncenei, de jos în sus, însă ai grijă să nu depășești forma sprâncenei. Umple cu produs golurile formate în sprânceană și contureaz-o pe exterior, având grijă să nu o îngroși prea tare sau să exagerezi cu produsul.
Pieptănă sprâncenele pentru a elimina eventualul exces de produs și pentru a aranja firele de păr ciufulite.
Pentru a pune în evidență sprâncenele, poți aplica anticearcăn sau iluminator într-o nuanță apropiată tenului tău pe zona arcadei atât sub sprânceană, cât și deasupra ei.
Produse și accesorii pentru machiajul sprâncenelor:
– creion sprâncene
– fard/gel sprâncene
– pieptăn sprâncene
– mascara ( fixator) de sprâncene
– pensula de sprâncene ( unghiulara)
Capitolul 8
COLORIMETRIE
Înainte de a începe machiajul ochilor, trebuie să discutăm puțin despre colorimetrie. De unde au apărut atâtea nuanțe și de unde știi care ți se potrivesc?
Pe lângă partea estetică, culorile influențează emoțiile noastre, starea de dispoziție, capacitatea de a ne concentra, de a învăța și chiar pofta de mâncare. Putem afla foarte multe lucruri despre o persoană doar întrebând-o care este culoarea ei preferată. De exemplu, o persoană care preferă culorile calde ( portocaliu, roșu ) este de obicei o persoană extrovertită și plină de adrenalină, preferând sportul și evenimentele sociale. În schimb, o persoană care preferă culorile reci ( albastru, verde) este introvertită, calmă, îndreptată spre arte și nu se simte bine în zone aglomerate. Studiile sociologice au demonstrat cum culorile afectează acțiunile și emoțiile oamenilor. Astfel, deși există și excepții, culorile pot avea următoarea simbolistică:
Alb- inocență, puritate, pace
Negru- mister, sofisticat, glam
Gri- demnitate, maturitate, modestie
Roșu- iubire, pasiune, adrenalină
Galben- inteligență, tinerețe, speranță
Albastru- demnitate, puritate, echilibru, afectivitate, onoare, fidelitate, armonie, speranță, profunzime, seriozitate.
Portocaliu- energie, pericol, provocare
Verde- natură, calm, tonic, regenerare, stabilitate, echilibru, încredere, speranță, liniște, mulțumire, acceptare, primăvară, satisfacție.
Mov- înțelepciune, dramă, royal, detașare, autocontrol, mândrie, maturitate
Maro- clasic, conservator, pământ, lemn, vechime, confort, cafea, tutun, căldură.
În colorimetrie exista trei tipuri de culori general valabile: primare, secundare și terțiare.
Culorile primare sunt cele pure, care nu pot fi obținute din amestecarea altor culori. De la aceste culori primare pornește ROGVAIV-ul (sau curcubeul). În machiaj, culorile primare sunt : roșu, galben și albastru, însă se acceptă și varianta de roșu, verde și albastru.
ROGVAIV înseamnă: Roșu, Orange, Galben, Verde, Albastru, Indigo și Violet.
Culorile secundare sunt cele care rezultă din amestecarea în cantități egale a culorilor primare. De exemplu, dacă o să amesteci cantități egale de roșu și galben, o să rezulte portocaliu ( orange ). La fel se întâmplă cu roșu și albastru, care ne dau culoarea violet. Culorile secundare sunt: orange ( roșu și galben ), violet ( roșu și albastru ) și verde ( albastru și galben ).
Culorile terțiare sunt cele compuse din cantități egale de culori primare și cantități egale de culori secundare. Aceste culori sunt: piersica, roșu corai, vișiniu, indigo, turcoaz etc.
Culorile calde conțin galben, sunt culorile zilei și creează senzația de apropiere. Acestea sunt: portocaliu, corai, cărămiziu, nisipiu, verdele florilor de tei, galben etc.
Culorile reci sunt culorile nopții, ale cerului și ale apei, conțin albastru și creează senzația de romantism, îndepărtare, profunzime. Acestea sunt: violet, bleu, mov, turcoaz, verde, gri, trandafiriu, bordeaux etc.
Partea cea mai interesantă în colorimetrie este că, dacă așezi lângă o culoare primară o secundară de-a ei, cea primară (pură) o sa iasă în evidență. Atunci când aplici lângă o culoare secundară o altă secundară, cele două culori se vor scoate reciproc în evidență. De exemplu, dacă ai ochii albaștri, atunci este indicat să te machiezi cu auriu, arămiu, maro ruginiu și orice culoare care conține la bază portocaliu. De ce? Pentru că albastru este culoare primară, iar portocaliu este secundară (roșu combinat cu galben). În acest caz, culoarea ochilor tăi va ieși în evidență. Culoarea verde a ochilor tăi ( secundară ) o să fie pusă în evidență de culori ce au la bază roșu ( primară )
În machiaj nu trebuie să asortezi culorile. Cum ai arăta dacă te-ai îmbrăca în verde, ai avea ochii verzi și ai purta un make-up tot pe verde? Ai reuși doar să scoți în evidență nuanța predominantă, în niciun caz cea care te-ar avantaja. În schimb, folosind culori complementare, secundare și derivate, vei reuși să ai un aspect de invidiat.
Hai să vedem!
Ochii tăi sunt căprui cu verde!
Dacă ai ochii verzi, atunci culorile care vor pune în evidență irisul tău sunt roz, mov, vișiniu, cărămiziu, maro roșiatic și cele care conțin la bază roșu. O variantă de machiaj ar suna cam așa: aplica un fard iluminator nude deschis pe cel mai înalt punct al arcadei și, după caz (în funcție de forma ochilor), în unghiul intern al ochiului. Aplică în pliul pleoapei și ușor ascendent culoarea intermediară, respectiv roz , mov, cărămiziu etc și conturează-ți pleoapa cu o linie fină, de culoare închisă.
Punerea în evidență a ochilor căprui este destul de ușoară, deoarece în cazul acesta se poate folosi orice culoare. Însă uită-te cu atenție în oglindă. Cu siguranță ochii căprui conțin, după caz, puțin galben, negru sau verde. În aceste cazuri, poți să te machiezi fie cu albastru (pentru cei care virează în galben), fie cu roz, mov ( pentru cei care virează în verde ) etc.
Capitolul 9
INFLUENȚA LUMINII ASUPRA MACHIAJULUI
Atunci când vine vorba de machiaj, lumina în care vei fi expusă este extrem de importantă. Din păcate, un machiaj care arată bine acasă, nu va arăta la fel de bine și la birou. Deoarece lumina este diferită.
Majoritatea caselor au lumina incandescentă, care este caldă și galbenă, emite puține culori și este mai difuză. Lumina caldă se mai regăsește și în restaurante și locații iluminate de candelabre sau lumânări. Machiajul pentru o astfel de lumină este ușor de realizat, deoarece lumina caldă complimentează trăsăturile și estompează culorile. Astfel, într-o lumină caldă te poți juca atât cu intensitatea machiajului, cât și cu nuanțele și texturile lui. Poți realiza un machiaj mai puternic sau dramatic, pentru că lumina caldă îl va estompa și „îndulci”. Glossurile, culorile irizate sau metalice vor crea un aspect glam și misterios. Excepție fac culorile maro închis și violetul care, într-o astfel de lumină, lasă senzația de culori „murdare”.
Lumina fluorescentă este rece, dură, înăsprește trăsăturile și intensifică culorile. Ea se găsește la majoritatea locurilor de muncă, în spitale, cabinete medicale etc, deoarece această lumină nu obosește ochii. În lumina fluorescentă este imposibil să percepi culorile așa cum sunt ele de fapt, deoarece acest tip de lumină nu conține roșu. Astfel, este de evitat să se folosească culori care au la bază galben și roșu într-o astfel de lumină. Culorile irizate, sidefate, glossurile, iluminatoarele sunt și ele de evitat în machiajul expus într-o lumina rece, deoarece vor înăspri trăsăturile. Lumina fluorescentă face culorile închise să pară și mai închise, astfel că orice contur , mai ales cel de pe pomeți, va părea cu mult mai intens. Culorile mate, calde și discrete sunt ideale pentru o astfel de lumină.
Lumina de seară este caracterizată și prin expresia „think pink”. Multe hoteluri și restaurante folosesc lumina roze pentru că aceasta complimentează trăsăturile și este difuză. Într-o astfel de lumină culorile închise par și mai închise, astfel că nu este recomandat să folosim prea mult machiaj sau prea multe culori. Un machiaj prea colorat expus într-o lumină de seară va crea senzația unui aspect foarte vulgar. În schimb, se poate folosi un fond de ten cu un ton mai deschis, pentru a ajuta la captarea luminii și pentru a da un aer mai luminos tenului. Într-un astfel de tip de lumină este acceptat să se folosească atât produse irizate, cât și sidefate, metalice sau glossuri.
Lumina de zi face ca machiajul să pară de două ori mai încărcat decât este de fapt. Lumina de zi „vede” tot, fiecare por și fiecare fir de păr care nu s-ar putea vedea într-o altă lumină. Într-o lumină de zi se evită excesul de pudră, deoarece aceasta va face ca tenul să pară uscat și încărcat. În loc de produse compacte și uscate, se folosesc cremoase și geluri, însă foarte discret, nu din abundență. Culorile pentru machiajul de zi sunt maro deschis, bejurile, roz deschis, roz pudră, sau nonculorile. Deoarece lumina de zi accentuează atât trăsăturile, cât și machiajul, este de preferat să se realizeze un machiaj discret, în culori pastelate.
Capitolul 10
STARTUL PIELII ȘI CUM SĂ-ȚI ALEGI FONDUL DE TEN
Există două tipuri de start al pielii: roz și galben. Startul pielii se referă, de fapt, la tonalitatea de bază a pielii. Așa cum am discutat la capitolul „colorimetrie”, galben și roșu ( și albastru ) sunt culori primare din care derivă celelalte culori. Astfel, indiferent de intensitatea pigmentului, pielea noastră poate vira, sau altfel spus are la bază una dintre cele două culori: roz sau galben. Plecând de la informația asta, toate produsele destinate machiajului tenului sunt împărțite în cele două categorii, iar producătorii scot pe piață game de fond de ten, anticearcăn, pudră etc pe baza tipologiilor de femei. Un fon de ten „light rose” va avea corespondent în anticearcăn și pudră denumite la fel, scopul fiind susținerea potențialei cliente să achiziționeze toată gama care i se potrivește, fiindu-i mai ușor să depisteze produsele dedicate nuanței și startului pielii ei. Aceeași regulă să aplică și la produsele cu denumirea „light beige”. Inclusiv denumirea lor îți indică startul pielii pentru care ar trebui să fie folosite. Alte brand-uri preferă, în schimb, să folosească coduri. Astfel NW 20 se adresează startului pielii roz, iar NC 20 se adresează startului pielii galben. Cifrele indică intensitatea pigmentului ( roz sau galben ).
Startul pielii tale este GALBEN.
Persoanele cu startul galben ( auriu ) sunt șatene sau brunete, au ochii închiși la culoare, pielea măslinie/aurie, venele verzi și atunci când se duc la plajă, se bronzează.
Ai observat că deși alegi un fon de ten care pare că este pe tonalitatea pielii, te face să pari roșie la față? Sau invers…te face să pari gri și palidă pentru că ai nevoie de un fond de ten ce virează în roz, dar aplici greșit unul galben/auriu? Este datorită faptului că startul fondului de ten ( culoarea primară a fondului de ten ) nu este același cu pielea ta.
Fondul de ten are scopul de a uniformiza culorile de pe față, de a ascunde micile imperfecțiuni (în funcție de puterea de acoperire a acestuia) și de a proteja tenul de factorii poluanți. În plus, acesta poate să conțină și ingredienţi care hidratează sau hrănesc tenul.
Atunci când te hotărăști să-ți achiziționezi un fond de ten, trebuie să ai în vedere următoarele două aspecte: nuanța și puterea de acoperire ( textura ).
Am văzut multe cliente încercând să aleagă nuanța fondului de ten prin aplicarea acestuia pe încheietura mâinii, dintre braț și palmă. Aveau dreptate, dar nu în totalitate. De cele mai multe ori, zona respectivă este mai deschisă ca nuanță decât tenul. Dacă alegi o nuanță care să corespundă cu cea a zonei interioare a mâinii, atunci te pot asigura că, pe față, fondul de ten o să fie cu mult prea deschis. În schimb, acolo poți testa puterea de acoperire a fondului de ten, deoarece acolo sunt venele cele mai vizibile. Dacă fondul de ten acoperă venele în totalitate, înseamnă că produsul are o putere foarte mare de acoperire si o să acopere inclusiv cuperoza, acneea, cicatricile. În schimb, dacă fondul de ten lasă doar o peliculă hidratată și venele se văd în continuare, înseamnă că are o putere medie spre mică de acoperire și este recomandat pentru un ten normal, fără imperfecțiuni.
După ce ai ales textura fondului de ten potrivit ( în funcție de ce vrei să acoperi) și practic ai descoperit și gama din care face parte, uită-te la toate nuanțele ei, de ansamblu. Vei observa că jumătate dintre fondurile de ten virează roșu si jumătate în galben. În funcție de startul pielii tale, să spunem că ai ales un fond de ten ce virează în galben ( auriu ). Alege trei nuanțe din gama respectivă ce au startul galben și trasează trei dungi paralele între ele și perpendiculare pe mandibulă, continuând ușor pe gât ( în general gâtul nu are aceeași nuanță cu cea a tenului ). Așteaptă câteva secunde și apoi uită-te în oglindă. Vei sesiza că o dungă …a dispărut. Mai exact, s-a contopit cu nuanța pielii tale și este evident că acea nuanță este cea care ți se potrivește.
O variantă de a scăpa pentru totdeauna de neplăcerea de a vâna în permanență un fond de ten care să ți se potrivească este să achiziționezi două fonduri de ten din aceeași gamă: o nuanță deschisă pentru iarnă și una închisă pentru vară, iar în anotimpurile intermediare (primăvară și toamnă) le vei combina pe partea exterioara a palmei până vei ajunge la nuanța care ți se potrivește. Singurele mențiuni sunt ca respectivele fonduri de ten să facă parte din aceeași gamă ( să aibă aceeași putere de acoperire și aceleași substanțe active) și să aibă același start ( roz sau galben ).
Dacă nu ești convinsă în ceea ce privește textura, întreabă consultanta din magazin care este gama pentru tipul tău de ten. Așa vei scuti timp și vei înlătura din alegerile tale o mare cantitate de produse.
Există următoarele variante de a-ți aplica fondul de ten: bureţel, pensulă ( plată sintetică sau din fibră de sticlă ), aerograf sau degete.
Orice alegere ai face, pune cantitatea dorită de fond de ten pe partea exterioară a palmei și așteaptă câteva secunde, înainte de a aplica produsul pe față. În felul acesta, fondul de ten va lua temperatura corpului și se va întinde mai frumos, rezistând mai mult timp.
Pentru uz personal, recomand aplicarea fondului de ten cu mâna, pentru a avea o mai bună precizie, pentru a nu încărca porii ( așa cum o fac burețeii și pensulele ) și pentru că fondul de ten se întinde cel mai bine când este la temperatura corpului tău. Aplică pe exteriorul palmei stângi o cantitate de fond de ten ce crezi că este suficientă pentru a acoperi toată fața. Așteaptă câteva secunde și când nu vei mai simți fondul de ten pe mână, înseamnă că acesta a ajuns la temperatura corpului tău. Cu degetele mijlociu și inelar de la mâna dreaptă ia o cantitate de produs de pe mâna stângă și începi aplicarea lui pe față. Așa cum spuneam în capitolele anterioare, în locul în care aplici prima dată degetele, pensula sau burețelul, acolo descarci cea mai mare cantitate de produs. Astfel, unde vei aplica prima dată degetele ce conțin fond de ten este locul în care porii sunt cei mai dilatați. În general, aceștia sunt în zona T ( frunte, nas, bărbie ). Fondul de ten se aplică prin mișcări de tapotare, circulare și ascendente, dinspre centrul feței înspre exterior ( linia de implantare a părului și mandibulă ), estompând ușor înspre exterior.
Capitolul 11
ORDINEA DE APLICARE A PRODUSELOR
- Demachiază-te, aplică tonicul și crema de zi cu factor de protecție ( chiar dacă te machiezi seara, crema de zi trebuie aplicată înainte de machiaj pentru a-ți proteja tenul și pentru că reprezintă o bună bază de machiaj ).
- Aplică fon de ten pe toată fața, inclusiv pe pleoape ( dacă folosești bază de machiaj pentru pleoape, atunci nu mai aplica și fond de ten ).
- Aplică anticearcăn atât pe zona cearcănelor, cât și în zonele care trebuie iluminate, conform volumetriei și trăsăturilor tale. Acesta se poate aplica atât cu degetul inelar prin mișcări de tapotare și în sensul invers de deschidere a ridurilor ( dinspre exterior spre interior ), cât și cu burețelul sau pensula specială pentru anticearcăn. Pentru rezultate optime, aplică foarte puțin produs exact pe linia care delimitează cearcănele de restul feței, având grijă să nu o depășești (altfel, vei anula efectul anticearcănului) și în zona care unește unghiul intern al ochiului cu baza nasului ( această zonă este de obicei cea mai închisă). Cu ajutorul degetelor întinde bine produsul pe față prin mișcări de tapotare, nu de ștergere. Dacă preferi să folosești un burețel, este recomandat să-l umezești cu apa termală. După ce te-ai asigurat că anticearcănul este perfect aplicat și întins, aplică peste el cu un praf foarte, foarte subțire de pudră , pentru a-l fixa și pentru a ajuta fardurile colorate să nu migreze ( dacă vrei să colorezi pleoapa inferioară ).
- Aplică pudră pe toată fața, inclusiv pe pleoape ( dacă folosești bază de machiaj pentru pleoape, atunci nu mai aplica și pudră ). Pudra poate fi pulbere sau compactă, în funcție de tipul de ten și poate fi aplicată atât cu pensula specială pentru pudră, cât și cu burețelul de pudră compactă ( pentru un ten gras sau excesiv gras ).
- Stilizează sprâncenele așa cum ai fost învățată în capitolul dedicat lor. Acestea se pot machia atât cu creionul special pentru sprâncene ( nu îl recomand pentru că, fiind cremos, e posibil să migreze de pe piele ), cu fard sau gel de sprâncene ( ambele aplicate cu ajutorul unei pensule scurte unghiulare tăiată oblic ) sau cu mascara de sprâncene.
- Aplică produsul de umbrire acolo unde vrei să sculptezi fața, conform volumetriei și trăsăturilor tale. În funcție de textura produsului de umbrire, poate fi aplicat cu pensula pentru fardul de obraz din păr natural și tăiată oblic ( dacă produsul este pudrat ) sau cu burețelul/ degetele ( dacă produsul este cremos, sub formă de fond de ten ).
- Aplică culoarea cea mai deschisă a machiajului ochilor pe toată pleoapa superioară, inclusiv pe arcadă. Ea asigură o rezistență mai mare a machiajului ochilor și ajută fardurile colorate să se difuzeze ( blend-uiască) mai bine și mai ușor. Această culoare poate fi mată, irizată sau poate avea o textură pudrată sau cremoasă, în funcție de machiajul pe care îți dorești să îl realizezi. Culoarea cea mai deschisă din machiajul ochilor se poate aplica cu ajutorul unei pensule plate din păr natural sau cu ajutorul aplicatorului de fard sub formă de bureţel.
- Aplică în pliul pleoapei o culoare intermediară cu ajutorul pensulei blender ( firele de păr natural tăiate sub formă conică ) și difuzează bine culoarea în sus sau înspre exterior, în funcție de forma ochilor tăi. Această culoare nu trebuie să depășească vârful genelor superioare, atunci când ochiul este deschis.
- Aplică pe linia de implantare a genelor superioare cea mai închisă culoare din machiaj, sub formă de contur. Această culoare poate fi maro închis, negru, mov închis etc, în funcție de culoarea irisului tău și în funcție de culorile pe care ai decis să le folosești pentru machiajul ochilor. Cea mai închisă culoare din machiaj poate fi aplicată cu ajutorul unui creion, tuș de ochi ( eyeliner ) sau cu ajutorul unei pensule unghiulare subțiri.
- Aplică fardul de obraz ( cu ajutorul pensulei pentru fard de obraz din păr natural și tăiat oblic ).
- Aplică iluminatorul cu ajutorul degetelor, burețelului sau pensulei ( în funcție de textura produsului ).
- Aplică mascara pe genele superioare sau/și pe cele inferioare, în funcție de tipul genelor ( lungi fără volum, scurte cu volum etc ), în funcție de forma ochilor și de machiajul pe care îți dorești să îl realizezi. Mascara se aplică în două straturi. Primul strat se aplică de la baza ( rădăcina ) genelor până la jumătatea lungimii acestora sub formă de zig-zag. Al doilea strat se aplică ascendent și înspre exterior de la jumătatea firului de păr până la vârf. Dacă „ai reușit” să te murdărești de mascara, nu ne enerva și nu încerca să o cureți imediat. Având textura unui lac de unghii, dacă vei încerca să cureți mascara cât este încă lichidă, se va întinde pe toată zona și va distruge machiajul. Așteaptă să se usuce pata și apoi curăță zona prin mișcări rapide de frecare. Vei observa că se va sparge în particule mici de produs care se desprind de pe piele, fără a păta zona și fără a strica machiajul de sub el.
- Aplică rujul și, opțional, fixatorul de machiaj. Nu voi insista asuprea machiajului buzelor deoarece consider că acesta trebuie realizat pe forma naturală a buzelor. Singurele reguli în machiajul buzelor sunt ca buza superioară să fie machiată dinspre exterior înspre interior, iar cea inferioară trebuie machiată dinspre interior ( mijlocul buzei ) înspre exterior. În felul acesta vei crea un volum natural al buzelor tale.
Capitolul 13
PRODUSE ȘI ACCESORII „MUST HAVE”
Există câteva produse, pensule și accesorii de machiaj pe care trebuie să le ai în portfard, pentru a te asigura că indiferent de situație, ocazie sau timpul pe care îl ai la dispoziție, o să ai un machiaj frumos, iar tu vei arăta impecabil.
Pentru îngrijirea tenului ai nevoie de: demachiant, loțiune tonică, cremă de zi, cremă de seară, cremă de ochi și exfoliant. Dacă ai (și chiar le folosești J ) aceste produse, tenul tău o să radieze de sănătate.
Pentru machiajul tenului, ai nevoie de: primer, fond de ten (cu putere de acoperire în funcție de tipul tău de ten), anticearcăn, pudră (aceasta poate să fie compactă sau pulbere. O recomand pe cea din urmă, deoarece nu încarcă tenul și poți să o aplici strict unde ai nevoie).
Pentru machiajul pleoapelor, ai nevoie de câteva culori în nuanțe deschise, medii și închise, în funcție de ceea ce consideri că ți se potrivește. Urmează tușul negru (must have!), creion Kohl pentru conjunctivă ( negru sau în culori închise și nude deschis ) și două produse de iluminare care virează în roz sau auriu.
Pentru gene este bine să ai o mascara de volum sau alungire, în funcție de genele tale și una rezistentă la apă (care se folosește strict la ocaziile speciale, când crezi că ochii vor intra în contact cu apa sau vei lăcrima).
Urmează fardul de obraz, produsul de conturing ( pe roz sau auriu, cremos sau pudrat) rujurile, gloss-urile și creioanele de buze.
În plus, ai mai avea nevoie de apa termală (pentru a-ți reîmprospăta machiajul și pentru a-l hidrata), fixator de machiaj, creion sau produse de sprâncene, bureţel de fond de ten, pensula de pudra, pensule de aplicat culorile pe fata ( pensula plata pentru culoarea cea mai deschisă, pensulă „blender” conică pentru culorile intermediare și pensulă unghiulară subțire tăiată oblic pentru conturul ochilor ), pensulă de curățat genele și sprâncenele, pensetă, forfecuță, ascuțitoare, discuri demachiante și bețișoare de urechi.
Știu că, la prima vedere, vei spune că sunt extrem de multe produse, însă mai devreme sau mai târziu vei realiza cât de important este fiecare produs în parte.
Capitolul 14
CONCLUZII
Inițierea în arta machiajului se referă la puterea de a te uita în oglindă, de a vedea lucrurile care-ți plac la tine și consideri că te avantajează și…să le pui în evidenta! Ca niște sfaturi de final, mi-ar plăcea să ții cont de următoarele repere:
Nu face exces de machiaj. De cele mai multe ori, naturalul a câștigat în fața unui machiaj extrem de elaborat.
Nu folosi culori reci (verde, albastru, gri etc) într-o lumină naturală sau rece, deoarece acestea îți vor înăspri trăsăturile.
Nu exagera cu eyeliner-ul (tușul de ochi). Liniile trasate pe toată pleoapa până la tâmplă sunt agresive și atrag atenția asupra lor, nu asupra ochilor tăi. Excepție face situația în care îți dorești un machiaj al ochilor „statement”.
Nu aplica fond de ten mai închis/mai deschis decât tenul tău. Fondul de ten trebuie să fie în același ton cu pielea. Altfel, dai senzația că poți o mască pe față.
Dacă decizi să-ți pui în evidență ochii, lasă-ți buzele în nuanțe naturale. Și invers, dacă decizi să-ți pui în evidență buzele, machiază-ți ochii doar cu mascara.
Încearcă să eviți să porți prea multe culori pe față. Nu e așa că dacă vezi pe fața unei persoane verde, roșu, albastru, roz, auriu și argintiu, te cam gândești că poartă un machiaj de teatru?
În concluzie, adu-ți aminte în fiecare dimineață, înainte de a începe să te machiezi, de faptul că ești deja frumoasă. Trebuie să faci doar câteva ajustări, de bun simt, pentru a ascunde micile imperfecțiuni, pentru a ajunge cât mai aproape de o simetrie și pentru a pune în evidență ce ai tu mai frumos (ochi, buze, pomeți, sprâncene).
Nu uita, ești frumoasă deja! 😊
Simina